Jul 30 2009
amintiri de pe doline
Nu ma mai ajuta nici harta. Cum Sacz-ul se terminase demult, tot ce puteam sa fac era sa dau cu banul. Inainte, la stanga, la dreapta, sau inapoi? Ma aflam la o intersectie de carari marcate destul de prost, lucru ce lasa loc la intrebari retorice. M’am intrebat mult, si degeaba. Nicio suflare. Am hotarat pana la urma ca stanga e directia norocoasa. Si’am mers pe asfaltul prafuit care nu parea a fi fost calcat vreodata de vreo roata de masina. Eram pe’o culme. In dreapta mea - buza padurii, in stanga - cateva gradini. Daca as fi tinut-o tot asa, as fi ajuns intr’un loc bun de facut poze cu Sacz-ul, care probabil si-ar fi dezvaluit asfintitului magic tablele de pe case sau vreun turnulet de fabrica, fie ea si de mobila.
N’am apucat sa vad privelistea pe care acum pot numai sa mi-o imaginez. Am fost atras magnetic de’un gard aristocratic, de fier forjat, care imprejmuia un teren micut, triunghiular. Inauntru era parcat un Ford Focus negru, curat ca lacrima. Pesemne ca proprietara, aplecata asupra unor buruieni parazitare, avusese grija ca masina sa se asorteze unei gradini cu trandafiri infloriti, foarte ordonata si pusa la punct. Florile, toate rasareau de pe langa gard, lasand destul loc gol, in centru, unde nu era decat iarba. Un gard de fier forjat delimitand niste trandafiri intr-o salbaticie, si o masina parcata fix in fata unei case cochete pe care numai eu o vedeam. Cel putin ciudat.
Ma uitam la femeia aplecata, care parea sa nu aiba grija ceasului, si imi imaginam tot felul de povesti. Oare ce se intamplase? Oare de ce nu era nicio casa acolo? In curtea cu alei, cu flori, cu gard majestuos de fier forjat. Oare de ce?
