Lapte si miere

…previously

Ceva ritmuri latino ma imbie sa termin mai repede beck’sul inceput, pe care initial lipisem bine sticker-ul: ‘1hour long. period’. Intre timp s’a anuntat ceva (n;am inteles ce) legat de cursa spre Hong Kong, care in mod normal ar trebui sa fie la ora locala 20:25, peste trei ore. Sunt la Giraffe, in celebrul Terminal 5 de pe Heathrow. Am citit in avion ca vreo 19 ani le’au trebuit englejilor sa’l construiasca. Si n’ar fi muncit cine stie ce dorei la el, devreme ce 20.000 plus-minus au pus osul pentru frumusete de terminal. Are 5 niveluri, si’un nivel face cat 10 terenuri de fotbal.

Legat de cursa mea spre HK… nu stiu, poate s’a amanat. Nu ma mai mira nimic. Cu vreo 20j de minute inainte sa aterizam aici, cu un umor negru specific, pilotul isi da seama ca am mers neasteptat de repede, deci c’o sa ajungem cu juma de ora mai devreme. “Probably…”

Pe dreapta e un Ferrari care se infrateste cu un R8 ceva mai sparkling. M’a intrebat politicos tipul de la stand daca nu cumva vreau sa cumpar un bilet ca sa pot castiga o masina. “What’s the ticket for?” il intreb, gandindu’ma la ceva spectacol animat – ca doar sunt la localul-in-pete Giraffe. Dar nu, “It’s just for the cars” How much? “20 pounds, Sir” Politicosi rau englezii.

Revin mai incolo.
Londra, 17:32, 27dec

“Uite un mos!” zice ea. “Cam trist mosu asta!” remarca el. Pasaj la Unirea, dupa o zi superba de decembrie fara ninsoare. Oftez. De sarbatori nu poti sa fii trist, asa ca devin repede un Mos zambitor. In timp ce validez cartela, de departe, niste voci noduroase se indreptata in directia mea: “ha, ha, n-am vazut in viata mea Mos Cracin fara sac!”. Se pare ca unii au vazut cam putine lucruri pe pamantul asta. Pe urma, in metrou, vin deja solicitarile de cadouri. Insistent! Pe la Crangasi, un copil vede ca locul de langa mine s’a eliberat, asa ca se repede langa Mos. Ii zambeste. In cei 100 de metri de la gura de metrou pana la bloc, ma opreste un batran care face o gluma si imi ureaza sarbatori fericite.

Acum, dupa ce mi-am dat jos costumul magic si’am rasuflat usurat, imi dau seama ca meseria de Mos e una tare grea. Oare prin cate’o trece adevaratul Mos Craciun? Nici nu vreau sa ma gandesc…

Ps “Adevaratul Mos Craciun” a putut fi vazut astazi la Marsul Mosilor. El e.

4000 de Mosi Craciuni. Erau peste tot, intre Universitate si Unirii, defiland ca o companie de infanterie pe bulevard. Erau si la Romana, patandu-si frumusete de costume alb cu rosu in baltile obosite ale rondului. Erau chiar si la Gara de Nord, dupa ce cuibul aurolacilor va fi fost pangarit de hingherii lui Oprescu. 21 decembrie 2008 – ziua in care primarul se gandise se doboare un record mondial. O zi urata de duminica, o zi urata de munca.

Intrasem toti 4 de-odata la baie, iar Achim se pusese decamdata propta in usa, ca nu care cumva sa fim descoperiti. Trebuia sa ne miscam repede. M’am grabit sa scot din rucsac hainele, barbile si sacii. Pentru o clipa, mi-am atintit ochii spre oglinda, si ceea ce am vazut m’a facut sa raman intepenit. Nu mai aratam deloc a vanzatorul model, la costum, care zi de zi ar spune si pe dracu potentialilor clienti de Renault, numai sa-mi cumpere mai repede Meganurile si Lagunele. De vreo doua luni incepusem sa dau discounturi din banii mei de comision, numai asa – ca sa vand. Pentru mine fiecare client in minus insemna un nou strop, o nua picatura care se izbea ca un meteorit, starnind valuri teribile de labilitate in marea calma a mintii. O scadere a vanzarilor s’ar fi intamplat exclusiv din vina mea – stiu sigur ca lupii tineri pandeau aprigi, dupa colt. Nesatulii! Fiecare client in minus echivala cu apropierea de prapastie. Oglinda imi oferea o imagine tulburatoare. <<Cine e acest individ?>> <<Cine e acest incruntat nebarbierit care se holbeaza la mine??>>

Paraschiv tocmai isi trasese pantalonii de Mos cand a ramas si el inmarmurit: “Ba… ce dracu facem? Hai odata, ca ne-apuca Anul Nou!” Nila era in dreapta mea, potrivind rucsacurile si gecile intr-unul din sacii de Mos Craciun. Am tras adanc aer in piept, vizibil stresat de situatie <<Sa’i dam drumul!>> “Hai baeti, asta e ziua noastra…” I-am luat imediat locul lui Achim, tragand de clanta in sus cu toate puterile. De ceea ce ma temeam cel mai rau nu scapasem – cineva tocmai avea nevoie la baie. <<Baga’mi’as…>> si le-am facut un semn disperat baetilor. Inca o incercare si inca una… dar clanta era de neclintit. Rezistasem eroic.

Ne aflam in sfarsit in fata parcarii. Ora 15:00, exact cum planuisem. Eram foarte ingrijorat – multimea de gura-casca devenise periculos de mare. Ii priveam atent, erau ca niste oi idioate, care se miscau usor, in ritmul turmei, cu destinatie finala Piata Unirii. Eram inconjurat de fete de liceu si gasca lor, de copii neastamparati, de batrani aranjati de sarbatoare, de familii intregi, dar mai ales de multi, foarte multi Mosi Craciuni. O nebunie… M-am gandit pentru un moment sa ies din joc, s-o las balta. Doar luni trebuia sa fiu inapoi in showroom, si nu voiam sa risc nimic. “Fiti atenti! Dupa aia, stiti unde… costumele jos, si fiecare la casa lui. Clar, da?” Din privirile lor am inteles ca ma aproba.

Perfect! Nu mai era niciun client inauntru. Incepusem promitator. Am deschis larg usa pe care scria mare “EXCHANGE” si m-am dus glont catre arab. Omul a inceput sa rada, nestiind ce’l asteapta: “A venit Mosu?…” “A venit ma’ta!” am racnit, trantindu’l la perete. “Suntem patru. Stai cuminte, si’ai sa scapi. Avem arme, nu ne jucam” Am apucat sa’i vad ochii inmarmuriti si i-am simtit spaima si tremuratul. “Banii, mosule! Banii…”

In urma cu ceva ore s-a lansat noul trailer pentru MAFIA 2, sequelul jocului pentru copii mai mari care circula sub forma a 3 cd-uri (uau!) prin liceu (pe vremea mea :P) Este un sequel daca ne gandim ca actiunea “se intampla” prin anii 50, fata de anii 30-40 surprinsi in primul Mafia. In rest, alta poveste, alte personaje, acelasi stil mafiot, intrigant, palpitant si inteligent. Can’t wait for it!!!

Aici e linkul catre primul clip. (in caz ca nu l-ati vazut)

nu cred ca e cazul sa mai scriu ceva. poate revin cu text ceva mai tarziu.

Pe partea culturala, toti vor vrea sa afle cate putin despre tine. Fiind intr’o alta tara, nu stii la ce sa te astepti. Unii te intreba de religie, altii vor sa stie cat de “easy” sunt femeile. Te vor intreba si despre Dracula si al lui castel, despre Ceausescu si comunism… Alteori vor vrea lectii de limba romana. Vor zambi si se vor exalta ca niste copii atunci cand vor afla cum se zice la “how are u?”, “good chick” “asshole” “hello, honey” “sweet pussy” “thank you” “fuck you!”

Alteori contactul e mai direct. Sa gatesti cu o indonezianca bakwan jagung nu e de ici de colo.

Pregatire interculturala: cumparaturi, spalatul vaselor, taiatul cepei.
(In vremea asta, codru era in extaz ca a aflat cum se zice ‘pussy’ in indoneza - “memek” )

Cultura pe paine: Mancarea, ca asta conteaza! Ia de’aici reteta, si apuca-te de ea, daca ai curaj. E cultura, nu gluma!

In prealabil ti-ar trebui urmatoarele. O cutie de porumb, sare, malai, ulei, 2 oua si o ceapa. Simplu, nu?
Uita de faptul ca afara e criza, si ‘prapadeste’ aproape o treime de sticla de ulei intr-o tigaie mare. Lasa’ l aşea!… Desfa cutia de porumb. Aia pe care am desfacut-o eu cu un cutit amarat cu lama de 10 avea 300 de grame. Goleste porumbul in ceva… de preferinta bol. Baga la inghesuiala si ouale plus ceapa pe care ai tocat’o marunt, fara sa te freci la ochi. Amesteca’le cu gratie, iar apoi mai pune si tu vreo 5 linguri de malai si ceva sare (cata crezi de cuviinta), si amesteca in continuare, pana ce totul capata un sens.

De-abia acum poti sa dai drumul la aragaz, ca sa se incalzeasca uleiul. Cu ajutorul unei linguri ar trebui sa faci din amestecul ala niste chestii rotunde, cam de marimea fundului sticlei de ulei. Arunca’le in tigaie si asigura-te ca sunt sub nivelul uleiului. Lasa’le la prajit, da’ stai aproape, ca au nevoie de atentie. Asadar, intoarce’le pe toate partile, incat sa nu mai stie in ce ulei se scalda. Dupa ceva vreme poti sa le scoti. Vor fi tocmai bune de mancat.

Daca tot ai irosit atat ulei, ai putea sa’l folosesti pentru un piept de pui. Ca daca pui nu e, nimic nu e! In alta oala pune de’un orez sau piure, ca sa fie meniul complet.

In concluzie, combinatia bakwan - piept de pui - orez a fost incredibil de bine nimerita. Am mancat ca boerii si’am mai si invatat cateva cuvinte noi :D

Era tot noapte. Acelasi country, un Bob Dylan care se repeta iar si iar… “De unde venea melodia asta?” se intreba el incontinuu. Oricat de mult ar fi mers pe covoarele visinii, sunetul era acelasi – nici mai tare, nici mai incet. O melodie ca un virus care invadase aerul bun de respirat. Cineva asezase la repezeala discul pe pick-up si, fara sa stie ca e zgariat, il uitase acolo. Ajunsese la concluzia ca piesa aia ce’l scotea din minti nu e altceva decat o inchipuire, ca nu vine de nicaieri. Sa fi innebunit? “Nu, nu se poate asa ceva”, trebuie sa fie un vis, “cineva isi bate joc de mine”. Parasi mijlocul coridorului, si-si lipi urechea de perete, fara sa’i pese ca varul se ia foarte usor. Nimic! – era aceeasi melodie care se auzea la fel de fad si difuz. Acelasi ritm monoton, din care nu putea sa retina decat un singur vers - “Just like a woman” Just like a woman, just like a woman, just like a woman… Isi puse mainile in cap si cazu brusc in genunchi. Cu un glas scazut izbuti sa pronunte rar, cuvant cu cuvant, “Just”, “like”, “a”, “woman”. Apoi tot mai repede si mai viguros “Just like a woman”, “just like a woman!!”.

In scurt timp in vechiul hotel se puteau auzi ecouri zbuciumate: “Nu mai suport!!!”. Umbre agitate se plimbau de colo pana colo, iar coridorul le inghiti treptat, pana ce un negru mat marca inceputul tacerii. Nu reusea cu niciun chip sa-i dea de cap – totul era un labirint ciudat pe care il strabatuse de-atea ori, fara sa gaseasca vreo iesire. Aceleasi usi fara numar, aceleasi ziduri reci, aceeasi baie care aparea dintr-o data de niciunde. Robinete stricate si tevi ruginite, faianta alba sparta si insemne dintr-o vreme apusa: “1978: Dumnezeu e cu noi” “mai 71 V.” “murim cu totii” “toma a fost aici 1977”.

e frig, e urat. poezie de vreme rea.

The wine glass

Beyond the slick wine glass
There’s a thin brick world
That’s about to last
Till one brick will fall.

And the last sweet drops of wine
Will shed the tears of decline.

batai de tobe, batai de tobe,… “Si noul premier este…” Aplauze anyone?

Nu va uitati la Stanga. Acesta e fratele meu, Raul. Deci un pic mai la Dreapta!

Theodor Stolojan, un om simplu, fericit ca la Omu i s’a dat o ceapa si un ceai pe gratis: “Mi l-a dat pe gratis. A zis ca sunt un om bun”