Lapte si miere

In Asia criza e asociata cu un fenomen extrem - tsunami-ul. Daca situatia se inrautateste, trebuie gasit ceva si mai iesit din comun, si mai devastator, si mai global. Meteoritul? 

Am vazut ca blogul meu a fost accesat de un om (?) curios care a vrut sa afle raspunsul la intrebarea: “cum sa scap de un meteorit care se apropie de pamant”.

Imi pare rau ca nu sunt in masura sa fac o rubrica “tips and tricks pentru scapatul de meteorit”, dar cred ca am gasit o posibila solutie. Omule, ce-ar fi daca ai mitui un politist ca sa-l amendeze. Pe meteorit. Hmm, ce crezi, ar merge?

ps: daca te gandeai la meteoritul financiar, raspunsul e simplu. Gandeste-te la extinctia in masa a dinozaurilor. Deci?… Nu poti scapa daca fugi, trebuie sa zbori! De aici se deduce raspunsul la o alta posibila intrebare-intrebatoare: ‘cine poate supravietui crizei?’

Alimentata de o teama generalizata, economia poate ceda.

E atat de simplu… Poate ca putini isi imagineaza asa ceva, dar asa ceva este foarte posibil.

Foarte multi oameni isi vor pierde in continuare locurile de munca, asa incat le va greu sa-si asigure traiul, tradus in celtuieli de stricta necesitate. Si dintr-o data, pentru cei mai multi, consumul se reduce la “putin, cat sa poti trai”, daca nu la mai rau decat atat. Ce se intampla cu cei care inca – “Doamne ajuta” – mai au serviciu? Simplu - se vor teme ca si-l vor pierde, data fiind doza mare de incertitudine la toate nivelurile: muncitor, firma mica, multinationala, sector industrial, Guvern, tara, Europa, Lume. Daca nimeni nu stie ce se va intampla maine, apai de unde sa stiu EU ce se va intampla poimaine? Si cu toate ca poate sunt optimist, icep sa am dubii, incep sa’mi pun tot mai multe intrebari care incep cu “Daca…”

Pentru ca sunt om liber, am voie sa ma intreb. Deci hai sa ma’ntreb ce se va intampla daca…

->          Fie ca o ducem momentan bine, fie ca o ducem rau, ne punem sau ne  vom pune problema unor economii. Treptat, vom ajunge sa ne gandim de mai mult de 2 ori daca ne ducem la film la cinema, daca luam un tricou (fie el si la promotie), daca ne ducem la patinoar, daca mai bem UNA bere cu prietenii sau n-o mai bem nici pe-aia, daca mai luam taxiul pana acasa, daca vom da banii pe un nou telefon mobil sau un aparat foto, daca mai cumparam ziarul sau revistele pe care obisnuiam sa le cumparam.

->          Nici prin cap nu ne va trece sa luam vreo canapea noua, sau vreun covor nou. Sau vreun alt obiect décoration care evident “costa bani”. Si care in vremuri de criza nu-si mai gaseste utilitatea. Ne vom lipsi asadar de multe. Pe vantul asta, numai becurile le vom mai inlocui in casa.

->          Putem generaliza ce-am spus mai sus si in cazul firmelor. Firmele nu numai ca dau angajatii afara, dar reduc si alte cheltuieli, afectand astfel si alte firme, interdependente.

Ma gandesc ca lucrul asta nu-l vom face numai noi, romanii, ci mai toti europenii cu venituri mici si medii. Deci e rau. Economia (europeana) se va contracta, si asta e de neoprit. Daca mai socotim ca economia europeana are ceva legatura cu cea americana, devine si mai rau. Cu toate milioanele LOR de euro sau de dolari care se pregatesc sa ia drumul creditului. Din nou credit??? Ceva e in neregula… Ce nu au invatat EI pana acum e ca nu poti combate criza. Banii ca metoda de resuscitare? Sa fim seriosi… daca te joci cu banii, banii nu vor deveni altceva decat hartii. Hartii in vant.

Numai luni, 26 ian, au fost taiate 76.000 de joburi in State si in Europa. E vorba de societati mari, macelul fiind semnat de nume precum Caterpillar, General Motors, Sprint Nextel, Texas Instruments sau Home Depot

Iata ce zice un nene (Raymond Torres, seful cercetarii la Organizatia Intl a Muncii). Simplitatea concluziei lui se compara lejer cu fluenta deja-maximei “iarna nu-I ca vara” :

 We have a vicious circle of depression, where job losses lead to falling consumption, which lowers industrial confidence, which leads to less investment, which results in more job losses, and so on

Lantul slabiciunilor nu se va opri aici. 

Cautand prin vraful de hartii invitatia roz pentru Chinese New Year Party, am dat peste o scrisoare. O simpla scrisoare pe o foaie de hartie, nu plic, nu nimic. Nu stiu de unde vine, nu stiu ce-i cu ea si nu stiu daca a ajuns vreodata la destinatar.

Draga Alina,

 

Imi pare rau ca nu ti-am scris pana acum, dar zilele trec foarte repede pe’aici. Pe zi ce trece imbatranesc. Aproape ca ma apropii de varsta ta. Dar sa lasam timpul sa curga…

Am inteles ca D. isi cauta de lucru. Cum e cautarea? Lunga? La televizor se zice ca cu criza asta e greu sa-ti gasesti de lucru. Da’ las’ c’o sa treaca… Va veni vremea in care joburile vor inflori chiar si in sezonul rece. Ghiocei de Ernst & Young si frezii de KPMG. Cica zambilele s’au mai tras la petale – de la Pret s’ar zice. Da nu bag mana’n pamant.

Cum iti sta poseta? Te-a intrebat cineva de unde-ai luat-o? Daca da, atunci poti sa’ti deschizi un magazinas la Unirea. Ce zici? La vreme de criza, banii trebuie asigurati. Presupun asadar ca posetele noi vor fi la mare cautare.

Ah… Mi-am amintit de C. Si brusc mi s-a facut pofta de conopida pane. Conopida ta pane e cea mai buna! Si nu zic doar pentru ca deh..alta n-am mai mancat. O zic pentru ca eu stiu… Pentru ca eu stiu ca primul papa nu a slujit din 1054 incolo. Mai stiu si ca ma pregateam sa fac ceva mancare romaneasca, dar tehnologia m-a doborat. Am luat de la IKEA o tigaie normala, si cand s’o pun pe plita – ce sa vezi… a dracu plita refuza sa porneasca. Pesemne ca plitele au un gust aparte pentru anumite funduri de tigaie. Doar anumite…

Tu ce mai faci? Cui ii mai zambesti frumos? Dar mai ales cui ii mai zambesti tu cu subinteles?

Te pup,
Ai grija de tine
Cristi

De cum am intrat in libraria Page One, atentia mi-a fost acaparata de raftul din fata.

“What Happened” si “The Bush Tragedy” vin sa confirme sfarsitul bushismelor. What turned out to be different - referinta la discursul lui W. - sunt sperantele care se indreapta acum spre un om care poate fi comparat cu JFk la capitolul simpatie.

“The Obama Nation”, “How Barack Obama won”, “A bound Man”, “Yes we can” sau “Obama: Dreams from my father” sunt celelalte titluri care ridica la rang de carte maretia momentului. 

Evenimentul e atat de asteptat incat si in campus se organizeaza de’o vizionare a THE INAUGURATION OF OBAMA. Mai sunt cateva ore. :)

O poza care sa’mi aduca aminte de firma la care am lucrat acum ceva vreme. Dalai Lama, al 14lea, este in timpul liber “baietas de cartier” - In cazul de fata, Wroclaw.

Cand e frig mintea nu mai are rabdarea si caldura necesara pt activitatea pe care noi o numim gandire. Asa ca gandurile se rup mai repede ca hainele albe spalate cu ACE si se desira in cosmaruri reci. Dupa zbuciumul buciumului din care razbate vantul prin fereastra, cu ecouri bineinteles, te trezesti, te uiti la ceas, si e 1:00 pm. Nu e tarziu, asa ca tragi patura la loc si hibernezi bine. “Si maine a fost o zi…”

N-am mai fost atat de fericit de la Craciun. N’am mai fost atat de fericit cand am cheltuit bani pe un dispozitiv. N’am mai fost demult atat de relaxat. N’am mai fost… Pentru ca acum am caldura.

Acum vreo’ luna jumate plecam la drum spre Zakopane. In ziua urmatoare, incepeam incursiunea in pustiu. Acolo sus e frumos, linistea e naucitoare, iar vantul te face puternic. Totul a inghetat, totul a amutit, totul apune sub alb.

Amintiri de la inaltime:

Pentru ca in HK orice instinct de violenta sucomba sub asfaltul atins iute de adidasi albi, simt nevoia unui romanesc imn al strazii – BUG Mafia. Limbajul de cartier de aici se traduce in fashion, style, shine&shine, sparklin’ rims si luxury outfits. Restaurante de lux, mall-uri de lux, supermarketuri de lux, branduri de lux.

Azi am fost intr-o piata deshisa unde se mananca pe rupte, departe de luxul opulent plimbat pe strazile curate. Aventura incepe cu un cos gol si cu niste ganganii care sunt “inca fresh”, adica inca dau din picioruse. Crabii, care urmeaza pe taraba, sunt maruntiti (asa mai merge!), iar dupa’aia incep ciupercile, fructele, legumele, carnea si buruienile. In niste lazi cum numai in filme vezi, umplute cu gheata, rasar vioaie sticle mici de coca cola. Receeee, ca gheata! O pui pe masa, iei un desfacator, si gata – e a ta. Jos, capacele de cola, fanta si schweppes facand saltul mortal, isi gasesc locul intre’ale lor rubedenii de brand.

Acolo, in jurul unei mese rotunde, suntem 12 oameni, majoriatea de prin State. Tipa din Singapore ii da lectii de tinut-betele-cum-trebuie francezului. Cherie analizeaza linistita neindemanarea iubitului. Probabil se consoleaza, ca’si pierde repede interesul si incepe sa caute cu polonicul ce-i place ei. Mai devreme am venit rand pe rand cu cosurile pline si le-am golit in doua cratite mari care zaceau in mijlocul mesei, clocotind la foc mare. Incetam sa ne mai cautam ganganiile fiecare in parte, asa ca incercam de toate de la toti. La un moment dat prind cu betele ghearele unui picior de pui si dau sa musc. Ma opresc brusc. Eram urmarit de mult prea multi ochi mari. Din jurul mesei, sunt sustinut fervent: “hai ca poti! C’mon…”

In timp ce ma indreptam cu pasi mari spre pranzul meu cu nelipsitul orez atotputernic (blagoslovit sa fie…), dau peste o strada inchisa. Fix in Central, un fel de piata Universitatii a lor. Aflu ca marea de filipineze e ceva obisnuit pentru o zi de sarbatoare. Femei de toate varstele, in combinatii pestrite erau asezate pe niscaiva foi de ziar, uneori pe vreo patura, pentru ca asa e obiceiul. Iesind in zi de duminica din casa ca sa stea. Undeva in mijlocul strazii era o scena pe care se dansa muzica pop-house. “Cool” zic, mai ales ca e pentru prima data cand aud asa muzica in Hong Kong. Mai c’as sta si eu pe niste ziare la soare, cu o sticla de Coca Cola mare, de plastic, jucand carti si barfind zilele ce-au trecut si pe cele ce’o sa vina. Undeva pe niste coridoare inalte, alte femei. Ceva mai incolo, inspre mall-ul IFC, alti filipinezi “nu atat de bogati” . Filipineze zic. In total am analizat, si am numarat – 2 barbati. Ciudat, nu? Ne intrebam ce dracu’or face barbatii aia ai lor – or fi inrolati in vreun razboi de care nu stim inca?

Soarele zambea cu bronz inspre aparatul meu Canon argintiu. Mi se sugereaza ca e cazul sa’l iau de pe masa inainte sa se prajeasca. Deschid saptamanalul HK magazine la rubrica mea preferata “WTF?!”. Politia chineza e atentionata de Guvern ca trebuie sa fie mai atenta si delicata cu managerii corupti. “Evitati sa faceti arestari” – cam asta e mesajul. Cel putin nu acum, in vreme de criza. :)

Las ziarul si ma uit la cerul in pastel si la marea pictata cu barci. Atat de frumos!