Lapte si miere

Nu ma mai ajuta nici harta. Cum Sacz-ul se terminase demult, tot ce puteam sa fac era sa dau cu banul. Inainte, la stanga, la dreapta, sau inapoi? Ma aflam la o intersectie de carari marcate destul de prost, lucru ce lasa loc la intrebari retorice. M’am intrebat mult, si degeaba. Nicio suflare. Am hotarat pana la urma ca stanga e directia norocoasa. Si’am mers pe asfaltul prafuit care nu parea a fi fost calcat vreodata de vreo roata de masina. Eram pe’o culme. In dreapta mea - buza padurii, in stanga - cateva gradini. Daca as fi tinut-o tot asa, as fi ajuns intr’un loc bun de facut poze cu Sacz-ul, care probabil si-ar fi dezvaluit asfintitului magic tablele de pe case sau vreun turnulet de fabrica, fie ea si de mobila.

N’am apucat sa vad privelistea pe care acum pot numai sa mi-o imaginez. Am fost atras magnetic de’un gard aristocratic, de fier forjat, care imprejmuia un teren micut, triunghiular. Inauntru era parcat un Ford Focus negru, curat ca lacrima. Pesemne ca proprietara, aplecata asupra unor buruieni parazitare, avusese grija ca masina sa se asorteze unei gradini cu trandafiri infloriti, foarte ordonata si pusa la punct. Florile, toate rasareau de pe langa gard, lasand destul loc gol, in centru, unde nu era decat iarba. Un gard de fier forjat delimitand niste trandafiri intr-o salbaticie, si o masina parcata fix in fata unei case cochete pe care numai eu o vedeam. Cel putin ciudat.

Ma uitam la femeia aplecata, care parea sa nu aiba grija ceasului, si imi imaginam tot felul de povesti. Oare ce se intamplase? Oare de ce nu era nicio casa acolo? In curtea cu alei, cu flori, cu gard majestuos de fier forjat. Oare de ce?

In ‘99, inainte de eclipsa de pe bancnotele de plastic de 2000 de lei, isteria televizata a atins cote maxime. Cineva trebuia sa vanda ochelari de eclipsa, nu? Nu neaparat. Era o eclipsa totala care a facut audienta totala pentru ca era ceva inedit, romanii nemaivazand asa grozavie. Pana si pisica, si cainele, si pestii din acvariu stiau ca vine eclipsa cea mare. Ochelarii i-a distribuit Posta Romana. Ciudat - poate ca niste jmecheri de la stat s’a ales cu ceva comisioane grase - dar distributia a fost eficienta. Asa ca ochelarii mei nou-nouti, galbeni, au ajuns prin postarita satului fix la mine’n batatura. :) Am avut timp sa’i incerc suficient de mult inainte de momentul zero, care avea sa se petreaca unde-altundeva decat in Rm Valcea, in centrul centrului. Intre timp cineva avusese o revelatie, si beneficiind de PR-ul lui Dumitru Prunariu, pusese in vanzare al doilea tip de ochelari, la 15.000 de lei bucata, cu 10 mii mai ieftini decat aia galbeni. Totusi degeaba, caci soarele se vedea mult prea difuz prin astia.

Prin oras se plimba de ceva ore un Chrysler rosu decapotabil cu numere de State, si lumea incepea sa roiasca. Printre multii straini am vazut un negru si niste punkisti ciudati. Spre centru, am apucat sa pasesc pe ceva ce nu mai vazusem niciodata - asa-numitele pavele -, montate aproape la timp de catre primarie. Era plin de oameni. Cu greu ne-am gasit un locsor pe iarba, la umbra unui conifer. Se apropia eclipsa. In vreme ce ‘ai batrani se bagau in casa, de frica sa nu se intample cine-stie-ce, ca doar “putem sa vedem eclipsa si la televizor”, eu imi puneam ochelarii galbeni. Bestial! Filmul se derula incet, dar sigur. Traiam un moment istoric. Intre timp am facut cunostinta cu o tanti care’si confectionase un dispozitiv ieftin (aproape moca) prin plierea unei folii ce serveste la invelit florile. Se vedea mai bine ca prin ochelarii lu’ Prunariu, SIC! Si cum “suporterii” faceau valuri strigand “panza-panza!”, uite-asa Soarele fu acoperit in toata splendoarea lui de Luna, de se facu noapte.

***
2009. iulie, nu mai stiu ce zi

Am citit intr-un mail ca “maine” urmeaza eclipsa cea mare - de fapt cea mai mare in urmatorii 120 de ani. Mama! Si era cat pe ce sa ratez. Imediat citesc ziarul local si observ ca nu e nicio stire despre evenimentul cu pricina “Ce dracu!?” Oricum, nu mai conta. Stiam deja din mail ora - 9:20 faza maxima. Si’am hotarat sa ma trezesc la 7. Asta pentru ca mi-am amintit ca o eclipsa se urmareste cu ochelari de soare si trebuia sa fac rost de ei repede. Dar nici vorba de asa ceva in HK. Prin urmare, la sapte, 7 si ceva trebuia sa’mi cumpar niste flori, ca sa le folosesc ambalajul :) Dar cum socoteala de acasa nu se potriveste cu aia din targ, m’am trezit la 8, iar la 8 jumate observam ca aici ambalajele florilor sunt complet transparente. SHIT! Noroc ca mi-a atras atentia un ambalaj de servetele umede, destul de lucios. Am scos telefonul Nokia, am aprins lanterna, ca sa simulez un Soare, m’am uitat la “Soare” prin ambalaj, si-am zambit! Jmecheria functiona de minune. La 9 fara ceva eram in parc, urmarind eclipsa, in timp ce batranii se odihneau la umbra. Probabil nici nu stiau ei de ce un nebun se uita fix la soare printr’un ambalaj de servetele.

Circa Sapte e mai in forma ca niciodata.

dovada cel mai recent album. Se mai anunta inca unu pana la sfarsitul anului si un posibil rebranding (”pentru afara”). Noul album cica vine cu o schimbarede abordare. :D

Pe langa piesa de mai jos, de ascultat sunt si “thriller de romania” sau “pozeaza-mi”. Pur si simplu remarcabile!

moto: daca ne furam unii pe altii, nu ne mai ramane nimic

I’auzi ce zice Geoana, suparat nevoie-mare ca Ecaterina Andronescu nu l-a anuntat despre subiectul Spiru Haret:

Subiectul Universităţii Spiru Haret este un subiect important, dar şi sensibil. Este clar că este nevoie de a asigura ca regimul acordării diplomelor să fie transparent şi să să reflecte atât calitatea, cât şi cantitatea activităţii de educaţie, dar, în acelaşi timp, e clar că abordarea subiectului nu trebuie să aibă o dimensiune retroactivă, în condiţiile în care este vorba de mii de absolvenţi, unii dintre ei aflându-se deja de câţiva ani în câmpul muncii, fie în sistemul de stat, fie în cel privat.

Nu degeaba l’a facut Iliescu Prostanac. Odata prostanac, mereu prostanac.

Pai cum vine asta, Mr Geoana? De ce sa nu fie retroactiv? Doar pt ca unii s’au bazat pe ideea ca’si cumpara diplomele? In plus, ministresa Andronescu a fost detreaba, caci licenta se poate sustine din nou la alta universitate mai breaza! Si daca sunt mii de absolventi, ce? Cu-atat mai rau. NU E NORMAL SA FIE “MII”. Asta inseamna ca tu esti formal la acelasi nivel cu Becali, care are diploma, desi nu a pus piciorul vreodata in vreun amfiteatru. Nu-ntelegi?

Esti mai prostanac ca noaptea cand afirmi ca unii sunt deja de cativa ani in campul muncii. Daca sunt la privat, foarte bine. Probabil ca nu multi au fost angajati “pe motiv” de diploma la Spiru Haret. Insa poate ca au alte competente - cine stie?  Daca sunt la stat, foarte rau! O diploma la Spiru Haret nu dovedeste nimic. Ce e asa greu de inteles? Ca doar nu te-ai lasa operat de prostie de’un doctor care’a absolvit Spiru?

Sau te-or fi  sunat niste prieteni pesedisti in cardasie cu mai-marii afacerii care produce diplome pe banda rulanta?

Asa ceva nu se mai poate. FURTUL trebuie sa inceteze odata. Pana cand sa’l mai suportam?

ps: Izvorat din categoria “Nici nu stiu cati suntem”, acest apel e cel putin ciudat. Deci conform logicii lui Mr Geoana, la EL trebuie sa raporteze orice ministru PSD cam orice chestiune ce’ar putea fi discutata la nivel de Boc. Pentru ca el, Geoana, le stie pe toate.

N’am mai fost demult la Harry Potter. De prin 2002. :D Iar partile a patra si a cincea le’am ratat. Asa ca brusc, m’am trezit ca personajele alea pe care le stiam eu mici si amuzante au crescut. Prin urmare nu mai sunt nici mici, nici amuzante :)

Dumbledore e la fel de batran iar Hermione la fel de frumoasa. Atmosfera e insa cu totul schimbata - e mai innegurata, cadrele’s mai scurte, vrajile mai rafinate, fortele raului tot mai puternice, ba chiar de’a dreptul malefice!

Cu toate ca s’a muncit pe branci la regie, imagine, efecte speciale si cam tot ce presupune un succes cu premeditare, Harry Potter si printul semipur nu are identitate, caci pare a fi (doar) un episod dintr-un serial. Porneste de nicaieri si se sfarseste nicaieri.

Am vazut ca ultima carte va fi ecranizata in 2 episoade (2010 si 2011). Ma gandesc ca motivul n’ar fi acela ca producatorii au ales sa mulga franciza la maxim, ci ca romanul (sau ce’o fi - carte de povesti) cu pricina are in jur de 700 de pagini. Bine-bine, dar si Printul semipur are tot atatea (Sic!)

Bag de seama ca si publicul a crescut odata cu seria si cu actorii :) In sala n’am vazut niciun copil (sub 20 de ani). Si probabil ca cele 15 milioane de copii ale ultimei carti, ce s’au vandut in primele 24 de ore, n’au fost cumparate de copii de 10 ani, ci de copiii de 10 ani de’acum 10 ani. Fiin’ca prima carte a fost publicata in 97, iar a saptea in 2007. 10 ani in care JK Rowling s’a imbogatit cat pentru 1000 de ani. Asta da vrajitorie! :)

nota 8, cu urmatoarea precizare: nerecomandat celor care nu’s fani Harry Potter

citez din Le Figaro. 16 iulie.

Le gouvernement a commandé 94 millions de doses de vaccin contre le nouveau virus A/H1N1 de la grippe : 50 millions à GSK, 28 millions à Sanofi et 16 millions à Novartis. Avec une option pour 44 millions de doses de plus. Le tout pour un milliard d’euros. «Si tout se passe bien, le vaccin sera disponible en octobre. Et la livraison des doses s’échelonnera jusqu’en janvier 2010», a expliqué mercredi Roselyne Bachelo.

Intrebare: ce legitimeaza o asemenea actiune?

Raspuns: interesele cercurilor de interese.

Iar mint astia poporul cu televizorul.

Asta e. Era inevotabil sa se intample.

Cum mergeam eu cu burta plina, dupa ce mancasem pui sishuan (ceva mai bun nu exista) intr’un restaurant de duzina, din ala in care meniurile sunt intr-o singura limba, vad o multime. Vreo şaij’de oameni stateau asa… blocand toata strada si nu faceau nimica. Bai, sa fie! Primul lucru la care sa ma gandesc a fost ca <<iar a aruncat psihopatul cu acid de pe acoperisuri>>, dar nu era nicio agitatie. Pe masura ce ma apropii, imi dau seama care’i daravera. Oamenii se uitau la o plasma, iar pe plasma chiar Michael Jackson care performa un “Smooth criminal”, de statea mata’n coada, dar si chinezul cu ochii pironiti la imagini. Uitase demult ca scopul lui era altul. Nu mai avea nicio relevanta ca avea treaba si ca time is money.

Ca in vremurile bune, cand nu-ti vindeai marfa bagand, ca Ridzi, euroiul in spoturi la tv,  un chinez, cu doua DVD-uri cu Michael in mana, striga din gura usii cat il mai tinea gura, promovandu-si marfa. Nu departe de el se afla si ditamai cartonul Sony Records proaspat scos din tiparnita -  “In memoria lui MJ”. S-au miscat repede baietii, devreme ce n-a trecut mult de la funeralii. Iar foamea de bani e foarte mare, imi zic, in nanosecunda care se incapataneaza sa treaca dupa momentul ZERO - descoperirea pretului. Desigur ca mandria de roman nu m-a lasat sa dau 29.9 eur pe “Live In Bucharest 1992″, caci nici intentiile mele nu’s “Dangerous”.

Asa ca azi m’am dus la Hong Kong Records, magazin “cult” ce ofera spre analiza si coperta filmului de care niciun asiatic n’a auzit nici din greseala, nici macar intr-o viata anterioara. E vorba de  “4, 3, 2″-ul lui Mungiu.  Bai, si nu era 29.9 pretul ca in Mong Kok, era chiar vreo 12. Asa ca am luat, ca se vindea ca painea calda.

Acum, dupa ce am vazut si concertul, pot sa spun ca ii invidiez rau de tot pe’aia care in 92 au fost pe 23 August. Caci 2 ore au trecut ca gandul, la fel cum se succedau si lesinurile in randul publicului. Indeosebi cel feminin. Michael a fost in forma maxima, iar coregrafia si efectele speciale minunate. Aproape ca te simti acolo, unde lumea, cu lacrimi in ochi striga Michael-Michael.

Note de final:

1. Se pare ca nea’ Nelu a facut si lucruri bune.

2. Acum, ca DVD-ul e hot, lumea o sa mai invete ca pe pamant exista si capitala asta - Bucharest. Sper sa se intample asa, desi pare putin utopic.

3. Si da! “His music will live forever”

Inainte sa ma duc sa’mi iau un kil de faina, ca se strica pestele in frigider, fara sa apuce sa fie prajit, o sa scriu niste cuvinte. Azi, despre mogulul number two. Doi este locul pe care’l ocupa pe lista neagra a lui Basescu. :)

Omul, Vantu, caci despre el e vorba, isi vede trustul sfasiat. De criza. Nu-i de mirare ca in curand, din Realitatea-Catavencu, tot ce va mai ramane va fi Realitatea - televiziunea si Catavencu - ziarul.

Daca publicitate nu e, ziar nu e. Si cum nici profit nu e, ca sa acopere un hău episodic intins pe durata crizei (cam incerta durata asta!), solutia unui mogul cu picioarele pe pamant e sa taie costurile, astfel incat pierderea sa nu treaca de bariera bunului simt. Ca prin minune tocmai asa s’a si intamplat. Zic minune pentru ca Vantu parca dintotdeauna a fost pe pierdere cu Trustul, dar asta parea a fi un element minor.

Departe de gloria de guerrillă (gherila), de la sfarsitul lui zero-patru, ziarul Cotidianul a ajuns sa fie animat de niste jurnalisti de mana a doua. Sa trecem la capitolul ‘exceptii’ aparitia episodica in editoriale a semnaturii lui Hurezeanu sau cea a poetului Dinescu, care inca nu si-a epuizat talentul scriitoricesc.

Situatia era de anticipat, caci zvacnirile deloc independente anti-Basescu si tentativele de articole tabloid nu puteau urca vanzarile la cer in cateva luni. Un brand se construieste in timp. Iar banii investiti in atragerea “cititorii de elita” n’au avut nicio finalitate. Probabil ca elita prefera altceva. Asta se cheama ca ati gresit targetul. Si, mai departe cu rationamentul, asta se cheama management prost.

Doru Buscu dixit: 8 pagini de ziar (quality sau tabloid?) + 8 de umplutura. Salarii de 1000 de lei si migrarea spre online.

Situatia e urata si la Realitatea. Din tot ce’am mai prins in ultima perioada, cel mai interesant mi s-a parut jurnalul de stiri de la ora 12 noaptea. Dezbaterile din prime-time sunt isterice si contraproductive. Ce era bun, s-a cam dus. Cap si Pajura a disparut odata cu plecarea CTP-ului, iar pe Tanase si Dinescu i-am vazut intr-o seara cu papuci in picioare. Probabil venisera direct de la o bere. Sau de la o partida de pescuit la Cetate.

Cat despre pestele cel mare, solutia e una singura:  decongelati-l!

PS: Stai, ca nici nu l’ati prins. Va doresc “fir intins!”

Capra se aseza la bara si incepu sa se uite pe pereti. La un moment dat vazu o crapatura in tavan si-si imagina pentru o secunda prabusirea Casei Animalelor. Magarul, cu un aer rece, se puse langa ea si’i spoti ceva la ureche, incercand sa’i potoleasca nelinistea:

“Stai linistita capro, corbii au grija de noi”

Capra nu se abtinu sa nu-i dea peste bot:
“Poate corbii au grija de tine, monşer! In ultima vreme au impresia ca eu put a hoit! Problemele astea de comunicare… Stii ca n’am mai pus geana pe geana de 2 noapti?
“Capro, pe onoarea mea, nu stiu nimic din…”

Discutia fu intrerupta de judecator, care sosi in sfarsit in sala cu o intarziere, cat de’o pauza de tigare. Vrabetii, care se chinuiau sa’i deseneze corect freza caprei pe hartie, tresarira, se uitara buimaci unii la altii, dupa care se uitara repede la ceas: ursul nu intarziase decat 15 minute. Greu mai trecuse timpul…

“Asadar, stimate animale… sa incepem! Azi a venit doamna capra la comisie. S-a cam lasat asteptata, ce’i drept.” Ofteaza lung, isi pune ochelarii, se uita pe niste hartii. Timpul curgea asa de lent, totul ramanand prins in imaginea de blue screen of death al unui Windows obosit. Asta pana cand un alt vrabete, nedormit, cazu violent pe masa, strivind reportofonul sub capu’i greu.

Ursul incepu iarasi “Doamna capra… cum ati stabilit suma din contract?”
“Am avut incredere in cei care au facut calculele si notele. Nu cade in atributia mea.”

Nemultumit de raspuns…ursul tusi scurt, isi trecu ghearele prin parul deloc des si isi drese vocea pentru urmatoarea intrebare:
“Cum ati apreciat cate animale au venit in poiana, la concert? Le–ati numarat?”
“Pot sa va spun cite materiale promotionale au fost trimise in padureţe. Pentru ca avem procesele verbale. O sa pun pe cineva sa faca acest calcul”
Rumoare in sala. Un cal nu se mai putea opri din nechezat.

“Va propun sa evacuam calul negru. Imi creaza un disconfort sonor. Ciobanestilor, ce mai stati?”
In vremea asta, magarul se apleca inca o data pana la urechea caprei: “Stai mai linistita, capro. Nu mai tremura atata, ce dracu! Ti-am spus…corbii sunt cu noi”

Ursul reveni la subiect: “Deci de trei saptamani n-ati fost in stare sa faceti un calcul? Cate clase aveti, nu-va-suparati?” Cum raspunsul nu veni, ursul isi dadu seama ca are o urma de sange pe laba, asadar inceta sa se mai scarpine in cap. Intrucat nu putea sa se mai gandeasca la nicio alta intrebare, preocupat fiind de zgarieturile de pe chelie, il invita la microfon pe lupul Visarion. Lupul, cu ochii impaienzeniti dupa o betie de noaptea trecuta, dadu peste cap jumate de sticla de Cola si incepu energic.

“Prima intrebare: Mai puteti?”
“V-am dat sentimentul ca nu mai pot?”
“Stiati ca gloata de gaini punkiste, cunoscute sub denumirea de Em-ti-vi, de la cele trei gaini Ema, Tina si Vitrina…”

Vorba lupului Visarion fu taiata scurt de catre un alt lup, Pimen: “Ba! treci la subiect, ca te pierzi in detalii mai ceva ca’n bautura.”
Vadit enervat, Visarion continua “Dupa cum spuneam… Stiati ca Em-ti-viul a organizat petrecerea din poiana adormita, si nu dumneavoastra?”
“Initial, nu am stiut. Dar am aflat imediat si ne-am gindit ca e deplasat sa mai facem si noi ceva. Am decis sa facem cu ei.”

“E clar…” mormai ursul. “Ce s-o mai dam pe dupa cires, licitatia a fost trucata!”
Capra transipra instantaneu, dar nu fu cazul unui lesin. Se tinea totusi bine pe picioare.
Ursul nu se lasa induiosat. In fond, capra nu era tocmai simpatica. “Inainte de verdictul de maine, mai aveti ceva de declarat in apararea dumneavoastra? Va reprosati ceva?”
Cu o voce joasa si cu capul plecat, capra izbuti sa raspunda: “Poate doar ca n’am stiut sa comunic.”

epilog:

Sala se goli cu viteza crizei care de vreun an pusese stapanire pe padure. Numai capra ramasese pironita murmurand aceleasi cuvinte: “Demisia sau nu demisia, aceasta-i intrebarea.” Pe hol, Visarion isi aprinse o tigare, in timp ce Pimen citi titlul raportului de ancheta pregatit din vreme. <<Raport de ancheta. Cazul Capridzi>> “Hmm..” se gandi el, “capra asta are origini italienesti. Ce chestie!”