Lapte si miere

Tell me, tell me, smiling child,
What the past is like to thee?
“An autumn evening soft and mild
With a wind that sighs mournfully.”

Tell me, what is the present hour?
“A green and flowery spray
Where a young bird sits gathering its power
To mount and fly away.”

What is the future, happy one?
“A sea beneath a cloudless sun;
a mighty, glorious, dazzling sea
Stretching into infinity.

> despre SUA, Israel, razboaie, bani, lacomie, santaj, manipulare si multe altele

What the fuck? Da, what the fuck? ziceam in timp ce ma uitam la mine oglindindu-ma in albastrul sticlei de San Benedetto pe jumatate goala.

In anii astia am ajuns sa ne temem de inamici invizibili. Ce hoti care sa intre noaptea in casa, ce nebuni care sa te injunghie la dus, pe o muzica hitchcockiana? Ce apocalypse now in razboaie gata sa inceapa? Asta nu e epoca razboaielor - nimeni n-are chef de asa ceva, pentru ca s-au inventat si alte metode de imbogatire. Numai pt unguri nevoia de avea pamant, pamant mult, mai e o problema stringenta. SUA se face ca maraie la Israel care spre deosebire de noi, are un program de constructie de locuinte (nu din lemn, nu la tara), si il si pune in practica. Dar israelienii nu tin cont de SUA, nici de normele lor internationale pt teritoriile ocupate. Ei stiu ca totul e la nivel de retorica. De parca atunci cand ii fugareau pe palestinieni (1948), le-a mai zis cineva ceva? C’mon… Numai vorbe - suntem deeply concerned, we condemn those acts samd. In acest moment SUA n-ar fi in stare sa inceapa un nou razboi on their own. Totul a devenit complicat. Pentru ca asa e cand depinzi de altii. Ori profita toti, ori se afunda toti odata. Mai nou, evreul de 79 de ani, George Soros, de profesie currency speculator, vrea sa puna la pamant euro-ul. Asta da razboi! Astea sunt noile adevaratele razboaie. No casualties - doar imbogatiti si saraciti.

Ori acceptam starea de fapt, ori ne ducem toti in jos. Asa le zicea si Hillary chinejilor anul trecut. Si probabil asa gandea si omul cu fata de corp. cinstit, pesedistul care descria cel mai frumos ce inseamna avantajul de a plati cinstit, prin spaga, un serviciu. Caci altfel te paste inchisoarea:

Nu va puteti inchipui ce e acolo. Arestul din Capitala, de la minus 2, ala care e pe tubulatura - Evul Mediu. Usi negre de fier, zabrele si lacate, nu au aerisire, tigani, banditi, te f…aia in c…., te omoara. Ia noaptea din furculita care o au, o ia si o ascute si-o baga in gat. Pe arest preventiv sunt tot felul de borfasi, tot felul de banditi. Ce sa impaci ba. Daca are…au un contract cu moartea.
” Asta-i Romania lui Traian Basescu, intelegeti? Bani, santaj, asta-i crima organizata, nu automatu’ pe strada! ” Aha, bani, santaj, coruptie, contracte. Suna cunoscut. Asta e natura umana.

Am inceput sa ne temem de inamici invizibili. Gripa aviara, gripa porcina, somajul, deficitul Romaniei… Totul e gri, iar muzica hitchcockiana te urmareste. Cineva ascute cu mult sadism un cutit, la televizor. Ti se prezinta cutremure, inundatii, zapezi, taifunuri, alte cutremure, data urmatorului cutremur din Romania, Streinu Cercel, Marmureanu, si in final monstrul cu zece capete, Traian Basescu. Dar tu fugi, fugi, si e mai probabil sa mori impiedicandu-te pe strada. Iar Valentin Stan, dupa un ras isteric, dispare, inlocuit fiind de Guta si ai lui petrecareti. Da, taraf Tv e mai putin nociv decat tristii astia asemenea unor virusi informatici, asemenea unui spam permanent de la Ziarul Financiar, de care nu mai scapi nici daca ii rogi frumos sa inceteze.

What the fuck… Asta e viata pe care o vrem? Nu, dar totul a devenit complicat. Spre deosebire de acum 80 de ani, e complicat. Iti trebuie avize, hartii, nervi, trebuie sa devii sclavul sistemului, sclavul bancilor, sclavul datoriei, caci altfel nu se poate. Daca n’ai deficit, cica nu e bine, ca inseamna ca n-ai fost in stare sa cheltuiesti banii. Asta te invata la scoala, asta iti spun economistii. Crizele astea vin dintr-o lacomie excesiva, din scaldatul in bani ieftini imprumutati. A aparut un film, Wall Street, acum 20 de ani, o sa apara unul cu acelasi titlu si anul asta. Subtitlul reeditarii povestii e “money never sleeps”. Deci banii nu se odihnesc. Dar nici oamenii lacomi nu se odihnesc. Va puteati imagina, ca data fiind situatia asta economica si perioada pe care o traversam, o mie de oameni sa se imbulzeasca la deschiderea magazinului Mr Bricolage? Sa se urce pe rafturi, sa se calce in picioare, si pentru ce? Pentru niste masini de gaurit? What the fuck… Macar de-ar fi fost mici si bere de 1 mai…

Money never sleeps. Nici daca se prabuseste financiar toata America, tot n-o sa invete nimeni nimic. Wall Street va fi de actualitate si peste 20 de ani, si peste 40. Globalizarea a contaminat aproape toata planeta, toti vor sa fie bogati. Chiar si chinezii, care’s multi de tot. Dar toata povestea asta e o utopie. Iar ca sa schimbi povestea…iti trebuie mult curaj (ca Mikheil Saakashvili) si multi bani (ca Patriciu)

What the fuck…De la asta pornisem. Stau in casa si scriu randurile astea pentru ca astept sa se lase seara si sa inceapa vantul sa sufle. De doua zile poluarea in orasul asta a atins cote amenintatoare. Daca 200 inseamna “severe pollution”, 500 este maximul, caci mai mult nu se poate. E clar ca indexul asta n-a fost conceput sa ajunga la un asemenea nivel. E cel mai mare nivel ever, de cand au inceput masuratorile, acum 20 de ani. You cannot run, you cannot hide.

Si ca un epilog, legat de laitmotivul what the fuck!? - a murit “trimisul special” in zone de conflict Mile Carpenisan. N-a murit in razboi (prin 5 a trecut), a murit acasa, la Timisoara, in urma unei infectii.

De ce scriu haiku
Mi-a dat cirese cadou
Herman van Rompuy

zi dupa noapte -
am suflat violetul
peste prostanac

iesim din jungla
broasca filozofeaza
langa pagoda

sarpele senin
naiv cu bautura
Old No. 7

Sa ne imaginam un caine care’si traieste viata la tara. Ce face cainele? Latra, dar nu asta conteaza. Mai important e ca el vegheaza, dar nu asta conteaza. Mai important e ca el mananca. E simplu - mananci, deci existi! Uneori cainele moare - dupa un numar de ani de obicei multiplu de 4. Sau uneori mananca prea multe oua, si este omorat inlocuit cu un alt caine. Vedeti, ca sa poata manca oua, cainele este lasat liber. Asta se numeste incredere si se sondeaza destul de des - informatie pretioasa! Cand increderea e mica, animalul e pus cu botul pe labe si legat strans.

Sa ne imaginam ca stapanul hraneste cainele destul de bine. Un os, doua oase, trei oase plus juma de mamaliga de aur. Prea multa ignoranta si neputinta, si iata ca ne aflam in situatia in care cainele e lipsit de chef, cu burta plina, dar vesnic flamand. El sta in cotet si analizeaza miscarile unor gaini verzi care se indreapta cu pasi marunti catre restul de mamaliga ramas neatins, undeva…la trei metri de cotet.

Acest “miraj” le face pe gaini atat de infometate, incat logica nu poate sa mai functioneze. Cum mamaliga este in teritoriul de atac al cainelui, gainile si animalul sunt acum in intimitate. Asta inseamna ca sunt constiente ca intr-o secunda (maximum o secunda jumate) cainele poate sa le apuce cu coltii de gat intr-un act tragic, in ipoteza in care descendentele dinozaurilor imperialisti ar trece linia democratica de demarcatie . Dar ele nu pot tine cont de asemenea amanunt. In fond nu e nevoie decat de juma de secunda (maximum o secunda) sa faca un pas in teritoriul cainelui, sa-si infiga ciocul in minunata mamaliga si sa se traga inapoi, la adapost.

Gainilor le place intimitatea. Gainilor le place cand sunt langa animal, si desi stiu ca pot fi nimicite in orice moment, inima le bate firesc. De ce? Pentru ca lor le place mamaliga, iar asta conteaza cel mai mult. Astfel, sunt gata sa riste momentul fatal, care insa nu prea pare plauzibil. Cainele le stie miscarile, si le priveste pe oratanii cu ingaduinta.

Cu cateva zile inaintea datei de 15 martie un lucru curios se intampla. Gainile vor de data asta OSUL care “poate contine urme de carne” si pe care cainele il pastreaza, constitutional, intotdeauna in cotet.

Pe data de 15 martie gainile verzi vor sa patrunda in cotet. Bad choice… (cu toate ca ele traiesc in The Land of Choice)

partea a 3a - pe bancheta din spate

Masina mergea din nou, cu eschive cand in stanga, cand in dreapta. “Las’o mai usor, Prichindele, ca ajungem noi…” zise Traian in timp ce se trase mai langa geam. Era clar ca prezenta lui Gigi il incomoda, ca i se facea rau, ca si cum ar fi stat langa un porc infestat cu gripa aviara. Asa ca se intinse pe spate si incepu sa se uite pe fereastra. Si cum se uita, vedea Romania, si odata cazu pe ganduri. Cum nu mai dormise demult, acum auzea hahaielile lui Gigi cu ecou, niste rasete ca de balaur. Parca auzea claxoanele fara incetare, auzea forfota si parca mai auzea ce ii spune o tipa altei tipe in timp ce treceau peste dungile albe de pe Strada Abbey: Ia uite ce BMW-ul are smecherul asta!. Totul parea sa se desfasoare atat de lent, iar oboseala crunta incepea sa-si spuna cuvantul. Timpul avea acum prea multa rabdare.

“De cand stam la semaforul asta?”, zise Traian , ridicandu-si capul si vazand niste unde ca niste cercuri albe care se tot mareau pana ce ajungeau la ceafa soferului, dupa care dispareau.
“De ceva vreme…” veni raspunsul.
“Rozaliul zicea ca a sincronizat luminile astea, ca nu stiu ce, ca nu se sta mult!” replica Traian, ironizandu-l pe fostul primar, Rozaliul, care investise foarte multi bani in sincronizarea semafoarelor, astfel incat acestea sa indice mai mult verde decat rosu.
“E-heee… de atunci a trecut multa vreme. Electronica asta se mai strica.” zise soferul.
“Eu zic ca de azi-dimineata a trecut multa vreme, d’apai de-atunci?” venira niste vorbe ca un vaiet din spate.

“Bai oameni buni, hai sa va spun un banc…” iar toti se oprira din parlamentat. Gigi incepu: “ E un banc cu mine, ha-ha. Fiti atenti! Deci eram eu cum ar veni, Gigi. Si stateam la coada la un automat de cafea. Si-mi vine randul. Bag 1 leu, iau o cafea, mai bag 1 leu, mai iau o cafea, si tot asa, ma’ntelegi? Si tot pasam cafelele la un badigard de-al meu. Eu tot bagam, tot bagam… Ba, se facuse coada mare, lumea astepta… Si la un moment dat, o baba din spatele meu imi zice: Domnu’ Gigi, nu va suparati, noi asteptam aici de cinci minute. Mai dureaza mult? La care eu: Ce, babo, te oftici ca numai eu castig?”

In Romania, ca si in Statele Unite, se spune ca marea batalie se da intre Avatar si Hurt Locker. Bineinteles ca papagalii din RO ii citeaza pe papagalii din SUA. Sunt toti niste papagali care papagalicesc, nestiind ca toata papagaliceala a pornit de cand co-producatorul filmului Hurt Locker i-a trimis cuiva de-acolo de la Oscaruri o scrisorella otravita, intreband:

” A te prosti cu fiinte stravezii
Sau a te duce in Irak
Cu adevarat?
Nu in Pandora, acolo unde fauna
Si flora
I-au dat mari batai de cap
Maretei armate de rahat.”

Se tot spune. De vreo 5 zile. Mai sunt 2 ore pana la Oscaruri si ma intreb:
“Da’ de unde stiti voi intre care se da batalia?” Cine stabileste? Scrisorella?

Cele mai bune filme ale anului, conform unei pareri avizate (adica a mea) sunt astea:

> Inglorious Basterds. si

> Up in the Air.

PUNCT.

Hurt Locker e cel mai bun film de razboi (nu poveste de razboi, cum este Inglorious)
Avatar este cel mai bun film pentru copii.

Ei si daca n-o fi…nu s-ar mai povesti!

Deci da! cea mai mare dezamagire (3d) a anului. Caci, imaginatia Dlui Tim Burton e putin diferita de a noastra. Wonderland devine Underworld, iar Alice “lipseste” cu desavarsire. Filmul putea sa se numeasca simplu: Tara minunilor.

Multi zic ca se asteptau la altceva si multi zic ca intregul nu e egal cu suma partilor (the whole is not the sum of the parts)

Ce as schimba eu la filmul lui Tim Burton:

- fara 3D, caci e obositor. Filmul “9″ n-a fost 3D, iar ca imagine arata foarte bine.
- fara atmosfera gen Stapanul Inelelor, fara dragoni…
- cu o Alice care vorbeste si gandeste mai mult, la fel ca in carte
- cu umor.
- l-as face partial MUSICAL.

partea a doua. La Gigi la palat

Masina se opri in fata unui palat. In fata, un agent de paza in negru si albastru rontaia seminte, iar cand vazu soferul costumat impecabil, si in plus purtand si ochelari negri de soare, se ridica urgent si dadu la o parte cele trei bariere care erau lungite pe trotuar. Erau de fapt niste tevi sudate de vreun sudor de meserie, dar cam betivan in timpul programului, astfel incat niciuna dintre aceste capre menite sa blocheze masinile care nu purtau numerele “GIGI” sau “DZEU” nu semana una cu cealalta. Portile incepeau sa fie deschise, iar Traian privea ce modificari stranii suferise casa si curtea de cand ajunsesera pe mana lui Gigi. Nu departe de gardul negru, aurit pe alocuri, statea rastignit pe o cruce neagra ce batea spre 8 metri inaltime un Isus dat in aur. O lampa care atarna langa intrare era si ea polita cu aur, iar ornamentele de desupra ferestrelor erau si ele imbracate in aur. Numai un palmier, saracul, fusese crutat de megalomania lui Gigi. Caci Gigi se credea insusi trimisul lui Doamne-Doamne pe pamant romanesc pentru salvarea natiei de la marele potop. Nu mare fusese mirarea unora cand, la un potop mai mic, Gigi milostivul decisese sa recostruiasca casele si sa le dea oamenilor cate un televizor, ca sa aiba seara de seara la cine sa se inchine.

BMW-ul se incorda si se strecura tiptil printre doua capre. Geamul negru din fata incepu sa se coboare, iar fata de om fara niciun Dumnezeu a paznicului incepu sa-si arate toate cutele. “Ăăăăă…Cine suneti?” intreba acesta mestecand energic guma. “Esti prost?” veni raspunsul din spate “Aoleu… scuzati-ma. Dumneavoastra erati! Stati asa sa’l anunt pe Gigi. Intrati in curte cu masina, va rog” In sfarsit usa din spate fu deschisa, iar Traian pasi sub razele de soare, care ii se pareau acum o minune divina. Zici c’am calcat in altar, nu altceva. O fi dat Gigi cu aghiasma, nu m-ar mira. se gandi el. Deodata vazu un om in halat care cobora scarile ca nebunul, si incerca sa’si aranjeze parul, croind o carare pe mijloc. Traian nu avea ochelarii la el, dar banui ca nu poate fi altcineva decat Gigi. Asteptarea ii fu confirmata, caci omul ajunse in fata lui si ii intinse mana. “Ce faci nea’ Traiane?…Hă hă…” Dar Traian, cam palid la fata, nu zise mare lucru, decat un “Bine…” “Haideti in palat, ce mai stati, v-am pregatit niste prajituri, un vin d’ala bun” Cei trei urcara scarile dupa care dadura intr-un hol in care vocea lui Traian se auzea cu ecou: “Mai Gigi, frumos ai mai decorat pe-aici!” Desigur, aceasta era o remarca ironica. “Pai da, da!! Am poleit totul in aur, vezi ce frumos e acum? Zici ca esti in casa Domnului” “Sau chiar in altar” continua Traian, asezanduse pe unul din Jilturile regesti.

la Gigi la palat

Nu mai era vreme de asteptat, Traian avea o agenda incarcata, iar problema pentru care venise trebuia discutata pe fast forward: “Ia zi, Gigi, ma poti ajuta cu problema asta a mea?” “Da, da, nea Traiane, sigur. Ma si gandeam cat de rau e sa fie sa nu poti dormi noaptea” Soferul fu uimit, caci acum intelegea despre ce era vorba “Nu adorm nici daca beau o sticla de wisky, nu stiu ce sa fac.” “Dar oare de ce? cred ca te agiti prea mult, las’o mai moale…” Soferul il privea pe Traian cum duce icet, dar sigur, paharul de vin la gura – “Incerc, incerc.” Un ceas mare rotund, cu fundal alb si cu limbi de aur ii atrase atentia lui Traian: “ Cinci fara un sfert. Tarziu…” Gigi simti ca Traian nu are sa bea al doilea pahar, nici ca o sa se atinga de prajituri: “Uite… am aflat de un vraci care poate sa te vindece… Te unge cu mir, alea-alea… si esti ca nou, o sa poti dormi opt ore pe noapte” Nu-i venea lui Traian sa creada, mai auzise el promisiuni amagitoare ca asta, dar nu mai avea nimic de pierdut. “E unu’…Aliodor” explica Gigi, in timp ce’si aranja din nou freza pe spate. Soferul tresari, si isi scoase ochelarii: “Aliodor? Ce nume ciudat… E roman?” “Roman…pai da’ de unde? De pe muntele Athos?” “Sunt si acolo romani, Gigi. Cred ca ii stii tu mai bine.” Traian avea dreptate. Gigi facuse cateva donatii pentru preotii romani de pe Muntele Athos si pentru schiturile lor, “Sfantul Ioan Botezatorul” si “Schitul Lacul”. Comunitatea, ce aduna 66 de calugari de origine romana, primise de la Gigi suma de 2 milioane de euro, iar donatia se transformase, precum apa in vin, in decoratiuni, icoane din aur si multa evlavie.

Era cinci fara zece, si deja Traian se plicisise. “Deci, ia zi… unde il gasim pe Aliodor asta?” Gigi amana putin raspunsul si incerca sa-i arate ce tehnica moderna incepuse sa foloseasca de ceva vreme, asa ca’si scoase IPhone-ul si incepu sa tasteze cu grija, sa nu cumva sa incurce literele: “Ia fii atent, nea Traiane…” Si tasta: Z. A. M. B. A. C. C. I. A. N, fiind surprins cum de data asta nu gresise nicio litera. Ii pasa telefonul lui Traian, care il apuca asa cum ai apuca un Big Mac cand ti-e foarte foame, si dupa ce-si puse ochelarii il indeparta putin, ca imaginea sa fie foarte clara. Urma un zambet larg: “Mai Gigi, eu cred ca nu apuc sa invat sa folosesc smecheria asta de telefon, prea complicat pentru mine…hă hă” “Lasa, nea Traiane, nimeni nu s-a nascut invatat”. “…Deci strada Zambaccian??” Se lasa un moment de tacere, iar soferul isi trase ochelarii pe varful nasului, ca sa inteleaga mai bine. Gigi se uita la amandoi si astepta momentul prielnic pentru a putea rade in cor, dar momentul nu veni. “He he he… nu va asteptati… He he… “ si bufni intr-un ras prostesc. “Linisteste-te, Gigi, ca nu prea mi se pare amuzant. Zambaccian? Ne ducem la Adrian? Sau e vreo gluma de-a ta?” Razand cu gura pana la urechi, si stergandu-si lacrimile cu codronul halatului, Gigi lamuri: “Pai da,… Zambaccian. Nu vezi? Iti arata pe harta… he he” Zambaccian era un nume de strada, dar totodata si numele uneia dintre cele mai faimoase vile din Bucuresti. Detinatorul – Adrian, alintat Adrian-patru case, iar mai apoi Adrian-sapte case, politician abil, fusese cercetat de politie, caci era o suspiciune ca geamurile termopan ale casei fusesera cumparate cu 300.000 de euro, o suma mult prea mare platita pentru niste banale ferestre, care nu aveau nici rame, nici suruburi, nici manere din aur. De unde se si banuia ca o parte din bani s-ar fi pierdut pe undeva pe la mijloc, adica prin buzunarele unor vechi prieteni.

Capitolul 1. Jos, in vila Iepurasului

Traian se tot plictisea de citit Orbitor, mai ales ca dupa ce aflase reteta ciorbei din trei pui (Pui apa, pui sare si pui nu mai pui), il cuprinsese o foame de lup. Asa ca iesi din biroul sau, si se indrepta repejor catre BMW-ul parcat in fata curtii. “Ce faci, Nea Traiane?”, il intampina soferul? in timp ce ii deschidea usa din spate. “Eh… probleme, ca de obicei. Tu?” Nici nu reveni soferul bine pe locul din fata ca si auzi o voce ragusita din spate: “Da-i bice, ca nu-i vreme de stat…”

Si pedala fu apasata cu putere de pantoful lustruit, pantof ce rar se intalneste cu praful de pe bulevarde. “Ia zi, nea Traiane, incotro? Dam o fuga pana la Guvern?” “Nu e cazul” zise Traian amarat, fara sa-si scoata tigara din gura. Si dupa ce si-o aprinse cu o bricheta incapatanata continua “Bag-o pe Matache Macelaru, ca pe Salonta sunt gropi”. Intr-adevar, atata sare fusese aruncata pentru deszapezire, incat sarea mancase asfaltul, dar il mancase rau de tot. Iar in lipsa asfaltului, gropile ranjeau la jantele masinilor, mai ales la jantele celor de lux, fiindca producatorii le faceau de obicei mai joase. “Auzi Prichindele, cand imi vine Dacia aia Duster?” “In aprilie… acum cred ca o vopsesc, o fac frumoasa” “Hă-hă… sa vedem daca o fac rosie asa cum am vrut-o eu. Ma indoiesc, pe sait n-au culoarea asta, iar daca mi-o fac rosie, o sa zica tonomatele ca sunt eu mai presus de lege…” Cu toate ca de personalizare se auzise inca de pe vremea trasurilor, Traian stia ca in lumea zilelor noastre nu poti sa mai fii cu mot, pentru ca te ia lumea la ochi, iar propaganda televizata e puternica. Ziaristi ostili, numiti popular tonomate, ar putea discuta acest subiect doua sau chiar trei ore in sir intr-o seara, fara pauza de publicitate.

“Mergem la Nea’ Gigi” zise Traian, lamurind problema destinatiei. Nea Gigi’, fost oier, era acum un om politic si un filantrop cu un singur obiectiv: imaginea (PR-ul) si mantuirea. Ce-o cauta sefu la Nea Gigi, chiar acum? se intreba soferul Parca erau certati. Daca’i prinde presa, iese mare taraboi Dar nu incepu sa-l iscodeasca, si continua sa apese pe acceleratie, fortand o culoare galbena.

urmeaza continuarea