Jun 17
Hai sa dam mana cu mana la motiunea de cenzura
Era marti. Cica discutau aia o motiune de cenzura. Hmm. Mare lucru…oameni tineri, neexperimentati, unu iubitor de Che Guevarra, atlul iubitor al stilisticii si atat. Pe englezeste un vot de neincredere. Adica un vot de neincredere in blamatul genocid social - misto! Eram in fotoliu, la 10, si ma uitam la In Gura lu Badea. Pe urma am auzit niste foieli. Erau papagalii mei care nu croncaneau ca asa era scris in fisa postului, ci chiar le era foame. Mai devreme, la 9, imi plimbasem cainele pe bulevard. Vazuse un poster vechi cu AC/DC si tinuse mortis sa urineze pe el. Eu, precaut, l-am tras la adapost, sa nu cumva sa se electrocuteze.
M-am aruncat din nou cu fundul in fotoliu. Badea era mai isteric, asa ca m-am dus la bucatarie sa-mi fac niste oua prajite. Am lasat usa deschisa, ca sa il aud cum urla. Urla rau de tot. Si cum intorceam eu ouale cu furculita, in ciuda tigaii de tefal, aud telefonul - un Iphone 3GS aproape defunct. Suna o data, suna de doua ori.
Am raspuns: Alo…
Tataie, esti in piata?
Auzi ma, “tataie” sa-i spui lu’ ma-ta. Cine esti si ce vrei?
De la sindicat… AM inteles ca ati vorbit cu…
Am vorbit o %^&. Ba… tu n-ai treaba la ora asta matinala? Ce vrei?
Pai… a fost intelegerea ca veniti in piata la Casa Poporului…
Ah…da. Ai dreptate… M-a racolat un lider de-asta de-al vostru. Si i-am zis ca sunt sef de bloc, si vin cu o turma de pensionari. Teapa! Am crezut ca e gluma. Hai, lasa-ma in pace, ca mi se ard ouale. Pa!
Si-am inchis. Ce chestie…Imi treceau prin cap tot felul de idei si scenarii in timp ce intorceam ouale. Am stins aragazul si am cazut si mai rau pe ganduri. Singur, in fata celor doua oua, sub tunetele vagi ale lu’ Badea, incepeam sa ma gandesc. Ma…si-asa stau eu acasa degeaba - hai sa vedem ce-o fi prin piata. Cine stie… mai socializez si eu cu vreo baba.
Zis si facut. Mi-am pus costumul dupa care mi-am amintit ca e cod galben de canicula, asa ca m-am imbracat adecvat: tricou polo, pantaloni scurti, ochelari de soare, sapca Nike, papuci si baston. Cam atat… Zic: Stai asa…sa dau pe Antena 3, sa vedem daca e lume pe-acolo. Era lume. Si mi-am dat seama ca-mi mai lipseste ceva - o pancarta. Am rupt o bucata de carton din cutia de la imprimanta, am luat o carioca si-am scris frumos: JOS BASE! si-am tras un smiley dedesubt.
La 1:00 eram acolo, numai ca era foarte cald. Doua babe proaste se imbranceau cu politistii, iar alte doua discutau despre Vadim. Alte trei strigau Jos Guvernul! Un mos mi se plangea ca nu se mai poate. Pai…daca nu se mai poate, du-te acasa, ca sigur e mai racoare. El, cica, nu! Nu se mai poate cu Boc si Udrea. Zic: Bine… eu n-am probleme de-astea existentiale. Eu am venit ca sa socializez. El: cum adica? Adica…sa casc si eu ochii. El: Eh…fiecare cu ce-l doare.
Mai tarziu, un grup de pusti, costumati de Ku Klux Klan a inceput sa faca scandal. I-au tras pe guvernanti in teapa si le-au dat foc. Nasol. Zic unuia: ba baiatule, tu pe cine reprezinti? Noii golani, zice el. Noii golani… credeam ca Noua Dreapta, ca-ti spuneam eu ceva despre idolul ala al vostru, Zelea Codreanu. Ma, da toti sunteti noi, vechi nu mai e nimeni.
Si m-am dat mai incolo. Vad o femeie buna - reporterita. Ea ma ocheste si vine repede cu microfonul la mine. “Ce parere aveti despre reducerea pensiilor?” “Proasta!” Un moment de liniste “Credeti ca motiunea o sa treaca?” “Nu” Alt moment de liniste. “Ăăăă…Vad ca aveti o pancarta. Credeti ca presedintele trebuie sa-si dea demisia?” “Da!” “De ce?” “Ce intrebare e asta?” si fata a plecat cu capul plecat, pesemne ca nu am reusit s-o multumesc. Pacat - mi-ar fi placut sa ma vad la televizor.
Dupa atatea ore, m-am pus in fotoliu, obosit…foarte obosit. Boc era tot acolo, iar eu tot aici. Era ca o calatorie in timp esuata.